NENOROCIRE, nenorociri, s. f. Stare a celui nenorocit; (concretizat) întîmplare care face pe cineva nenorocit, care curmă cursul liniștit al vieții, p. ext. care aduce după sine necazuri, dureri, suferințe; neajuns mare, dezastru. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? SADOVEANU, O. I 422. Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = datorită unor împrejurări nefavorabile; din păcate.