NEOMENIE s. f. 1. Negativ al lui omenie; lipsă de omenie; răutate, cruzime, (învechit) neomenire (1). Cf. ST. LEX. 150¹/2, mineiul (1776), 45^v1/4, șincai, hr. i, 221/7, lb, valian, v., CARAGIALE, O. III, 61, IORGA, I. L. I, 486, REBREANU, R. I, 168. 2. Faptă de om rău, crud, nedrept; (învechit) neomenime, neomenire (2). Ce au de comun acele neomenii cu binele societății, cu știința politicii? heliade, o. ii, 54. Să apere aceste țări de neomeniile turcilor. ispirescu, m. v. 35. Neomeniile pe care trebuie să le comită sau să le îngăduie în exercițiul funcției. oțetea, t. v. 60. – pl.: (2) neomenii. – pref. ne- + omenie.