NEPUTINCIOS adj. 1. (Mold., ȚR) Sărac, nevoiaș; p. ext. lipsit de trecere, de influență. A: Deci, cărei am avut putință și prieteni, mai curînd au dat, și i-au slobodzit, iar cărei au fost mai neputincioși au șădzut mult închiși. NECULCE. B: Noi sîntem o țară mică și făr' de oameni, neputincioasă și făr' de ajutor. ANON. CANTAC. ◊ (Substantival) A: A sa direaptă agonisită să o dea și să o împartă neputincioșilor. VARLAAM. B: Ștefan-Vodă n-au dat nici un ban nimului, ci au rămas toți cu lacrămile pre obraz și alt n-avea ce face făr' de numai aceea ce au obiceiu neputincioșii, de blestemă. IST. ȚR. 2. (ȚR) Imposibil, irealizabil. Știu că toate poți și ție nu e neputincios nemica. BIBLIA (1688). ◊ (Substantival) Cele neputincioase toate se pot. R. GRECEANU. Etimologie: pref. ne- + putincios. Vezi și neputință. Cf. c e p l a c, n i ș t o t o ș, p e h n i t, s u r u m a n (1).