NETREBNICIE s. f. 1. (Învechit) Lipsă de valoare, de folos, de utilitate, de însemnătate; inutilitate. cf. lb. [Această vorbă] arată netrebnicia lucrurilor după ce le-a trecut vremea. I. GOLESCU, ap. TDRG, cf. HELIADE, O. II, 352, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. 2. (Învechit) Umilință, smerenie; p. ext. (sens curent) incapacitate, neputință (3). Dumnezeu n-au căutat la micșorarea și netrebnicia mea, nu s-au uitat la sărăcia și la streinătatea mea, n-au socotit prostia și neștiința mea, ci au căutat la bogăția și noianul bunătății sale. antim, p. 4. 3. Ticăloșie, nemernicie (3); faptă ticăloasă, mîrșavă; (învechit) nebunie (1). Nepriceaperea și netrebnicia nasc împărechieri și între rudenii. antim, ap. gcr ii, 5/37. Să nu cuteze nimine prin netrebnicie și nelegiuire să între cu obrăznicie în cutezeri ca aceste (a. 1804). uricariul, iii, 60. Netrebnicia și mișelătatea nu se pot afla la un mexican. ar (1829), 163¹/48, cf. costinescu. ♦ (Neobișnuit) Cusur, viciu. Trei netrebnicii curînd te lasă gol... pofta nesățioasă, băutura piste măsură șî cărțile de joc. zanne, p. viii, 409. – pl.: (3) netrebnicii. – Netrebnic + suf. -ie.