NETĂGĂDUIT, -Ă, netăgăduiți, -te, adj. Care nu se (poate) pune la îndoială; neîndoios, indiscutabil, sigur, cert. Adunarea... a socotit de netăgăduită datorie, în numele suferințelor patriei, ajutorul și cooperația d-voastră. GHICA, A. 797. Drepturi pozitive și netăgăduite. BĂLCESCU, O. II 262. Netăgăduit este că omul neînvățat e ca un copac neîngrijit. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ Loc. adv. De netăgăduit = incontestabil.