neutralizare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 353 / P: ne-u~ / Pl: ~zări / E: neutraliza] 1 Anihilare a unei forțe prin altă forță contrară Si: contracarare, dejucare, (înv) zădărnicie, (îdt) neutralizație (1). 2 Reducere la pasivitate, la zero Si: paralizare, (îdt) neutralizație (2). 3 (Spc) Acțiune a unei armate asupra inamicului, prin care se urmărește întreruperea activității de luptă a inamicului, încetarea manevrelor lui și în general dezorganizarea acțiunilor sale. 4 (Spc) Regim juridic special al unui teritoriu, stabilit prin convenții internaționale, potrivit cărora statele semnatare se obligă să nu transforme acel teritoriu în teatru de război sau în bază de operații militare. 5 (Lin) Fenomen care constă în suprimarea, în anumite condiții, a unei opoziții existente între două unități lingvistice. 6 (Chm) Reacție chimică dintre un acid și o bază din care rezultă o soluție ce nu mai prezintă nici proprietăți de bază nici proprietăți de acid. 7 (Fiz) Compensare a cuplajului dintre circuitul electric de intrare și cel de ieșire al unui amplificator electric. 8 Regim internațional special la care este supus un teritoriu sau anumite ape.