NEVINOVĂȚIE s. f. 1. Lipsă de vinovăție, de vină; calitatea celui nevinovat. Împăratul și împărăteasa, văzînd nevinovăția lui Afin, începură a plînge. ISPIRESCU, L. 118. 2. Inocență, candoare; castitate. Negoiță povesti cu nevinovăție tot ce i se întîmplase. GALACTION, O. I 300. Cu amîndouă mînile... șterse ea singură... locul unde mă sărutase cu atîta nevinovăție. HOGAȘ, M. N. 19. ♦ Naivitate, simplitate. Auzind bietul om vorbele păgubașului, au prins a schimba fețe, dară tot se îmbărbătă și-i zise cu nevinovăție: ce? eu să-ți plătesc? SBIERA, P. 254.