nicolaiți s. m. pl. Adepți ai unei secte creștine ivite în sec 1 d. Hr. printre eleni, în special printre locuitorii Efesului și Pergamului. Constituiau o sectă gnostică antinomistă, tăgăduind divinitatea lui Iisus Hristos, și se considerau urmașii lui Nicolae, unul dintre cei șapte diaconi. Sunt amintiți și în Noul Testament (Apocalipsa 2, 15; Fapte, 6, 5).