nimară [At: ANON. CAR. / V: năm~ sf, nem~ sf / E: drr nimeni] 1-2 sf (Îrg) Întâmplare (neprevăzută). 3-4 sf (Îrg) Circumstanță (neprevăzută). 5 sf (Îrg; îla) Cu nem~ Incert. 6 sf (Îrg; îlav) Intr-o ~ Cu o ocazie oarecare. 7 sf (Îrg; îal) O dată. 8 sf (Înv; îlav) Cu ~ La întâmplare. 9 av (Reg) În grabă. 10 av (Reg) Pe nimerite.

NIMARĂ sf. Nimereală; cu nimara, într’o ~, pe nimerite [nimeri].

nimáră V. nemară.

nămară sf vz nimară

nemară sf vz nimară

nemáră f. (sîrb. namera, intențiune, bg. nemĭera, întîlnire întîmplătoare). L.V. (Let. 1, 124). Cu nemară, pe nemerite, întîmplător, nesigur. – Azĭ în Trans. ni-.

nemară Cuvîntul apare la TDRG, care-l compară cu sb. namjera „întîmplare”, bg. намера, „întîlnire accidentală” (Scriban scrie nemiera). Sensul romînesc nu se potrivește întocmai, un exemplu (din Milescu) pare a avea înțelesul de „nesiguranță” (TDRG traduce „unsichere Aussichten”), iar celelalte două (Frîncu și Viciu) sînt traduse prin „pe nimerite”. Astfel, deși vocalismul romînesc s-ar putea explica și prin formele slave citate (cu intervenția corelației de timbru pe vremea cînd în silaba radicală era o vocală de timbru palatal), sensul cuvîntului romînesc trebuie să ne facă să vedem în nemară un postverbal de la nemeri, de adăugat la lista bogată a postverbalelor romînești.

nimară, s.f., adv. 1. s.f. (înv. și reg.) întâmplare, circumstanță. 2. (adv.; reg.) nimara = în grabă, pe nimerite.