NIMIC ², nimicuri, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Lucru sau vorbă fără valoare, fără importanță, de puțină valoare, neînsemnat; fleac, bagatelă. Le împărțea bomboane, gravuri, cutii, creioane colorate și tot ce avea acolo; tot tezaurul ei de nimicuri scumpe. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptînd în față-mi trecutele nimicuri. EMINESCU, O. I 107. Neguțitorii îți vînd feluri de scumpe nimicuri. NEGRUZZI, S. I 326. 2. Fig. (De obicei în forma articulată) Neant. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă. EMINESCU, O. I 38. ♦ Lipsă de merit, nimicnicie. Generații întregi... vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, și o bucată din care să scoți un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. CARAGIALE, O. III 235.