NIMICNICIE, nimicnicii, s. f. Deșertăciune, zădărnicie. Filozofia acea banală de a ședea pe malurile unui rîu și a ne gîndi, după mersul undelor lui, la nimicnicia vieții, astfel de melancolie filozofică nu are Eminescu. IONESCU-RION, C. 87. ♦ Lipsă de însemnătate, micime. Singurătatea și nimicnicia lui îi păreau mai insuportabile decît într-o pustietate de nisipuri. C. PETRESCU, C. V. 58. Se lăsă ostenit pe scaun, zdrobit de sentimentul nimicniciei lui. VLAHUȚĂ, O. A. II 285. Și cînd el ar avea o minte mai isteață, Atunce ar cunoaște Și-ar plînge mai amar a sa nimicnicie. DONICI, F. 82.