NISÍP (< bg.) s. n. 1. (PETROGR.) Rocă sedimentară neconsolidată, formată prin dezagregarea, transportul și acumularea în condiții subaeriene (n. eoliene) sau subacvatice (n. fluviale, n. marine etc.) a fragmentelor mărunte de minerale, roci sau organisme, cu dimensiuni cuprinse între 0,2 și 2 mm. În componența lui predomină în special cuarțul, uneori și mice, granați, zircon, apatit, magnetit, aur, diamante etc. Este utilizat ca material de construcție, în industria sticlei sau pentru extragerea unor componenți utili. Prin consolidare, n. se transformă în gresie. ◊ Expr. A clădi pe nisip = a întreprinde ceva sortit pieirii, pentru că nu are o bază solidă. 2. (MED.) Depunere patologică de granule fine de oxalați, urați etc. în rinichi, în vezica urinară sau în vezicula biliară.