NOBIL², -Ă, nobili, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din pătura socială a nobilimii. V. aristocrat, boier. Pămîntul pe care stai d-ta astăzi era al unui mare nobil cu mii de slugi. SAHIA, U.R.S.S. 101. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși, iar alții cereau ca să se omoare îndată «acești oameni nesuferiți și vrednici de ură». BĂLCESCU, O. II 259. ◊ (Adjectival) Agă? Agă? Bine, fie! Rangu-i nobil și-l primesc. ALECSANDRI, T. I 139. – Variantă: (învechit) noblu (KOGĂLNICEANU, S. 4, BUDAI-DELEANU, Ț. 362) s. m.