nobilime sf [At: MN (1836), 51/24 / Pl: ~mi / E: nobil + -ime] 1 Categorie socială fonnată din vârfurile claselor bogate și cuprinzând, în orânduirea feudală, pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau, în epoca modernă, pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă Si: aristocrație, boierime, (înv) nobilitate (1), noblețe (1), (itî) nobilita¹. 2 Nobili (1) dintr-o regiune sau dintr-o localitate. 3-4 (Rar) Noblețe (2-3).