NOMADIC, -Ă adj. (Învechit) Nomad. O țară... în care lăcuiesc... și alte nomadice neamuri, AR (1829), 229²/46, cf. LM, ALEXI, W. ♦ Care se desfășoară în peregrinări, care nu are caracter stabil; nomad. Mai în floare e neguțătoria, ca nedespărțită de viața nomadică. RUS, I. III, 61/22. Bela primi pre cumani în statul lui, dîndu-le pomînturi cu pășuni îndămănatice pentru petrecerea vieții lor nomadice. IST. M. 27/7. ♦ (Adverbial) În felul nomazilor, dintr-un loc în altul, în peregrinări. Astăzi se află parte subt Rossia..., parte în Mongolia pe 53 mile cvadrate, lăcuind nomadic ca păstori, AR (1829), 245²/46. – pl.: nomadici, -ce. – Nomad + suf. -ic. cf. ngr. νομαδικοσ, germ. nomadisch.