NORMAL, -Ă, normali, -e, adj. 1. Așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit. Cînd trebuia să aibă loc, în mod normal, proba? BARANGA, I. 209. Cîntecul obișnuit al exploziilor nu era cel normal. MIHALE, O. 212. Numai dacă boala are evoluție normală. C. PETRESCU, C. V. 97. ◊ (Adverbial) Viața e grea în aceste cătune, chiar atunci cînd se desfășoară normal. BOGZA, C. O. 361. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. ♦ (Despre oameni) Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic); în toate mințile. 2. Care este conform cu o normă sau cu un grup de norme. ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întîlnită cel mai des. 3. (Învechit, în expr.) Școală normală = școală menită a forma învățători, școală pedagogică.