NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.