NOSTIM, -Ă adj. 1. (Învechit) Plăcut (la gust sau la miros); picant. Au adus îndată o gustare proastă, dar nostimă, telemah, i, 5^v/9. Are un miros nostim. călătorie, i, 10^v. Mirodeniile cele nostime sînt deobște metaherisite la Lima. ist. am. 8^v/19. Carnea paserilor iaste foarte nostimă, ib. 9^v/17. 2. (Astăzi familiar) Plăcut (la aspect, în comportări etc.), atrăgător, grațios, simpatic. Ceale mai nostime și mai plăcute podoabe. cugetări, i, 43^r/1. S-au înființat la curte o mare priimire în care s-au înfățoșat tinerei și nostimei crăiese corposul dimplomatic. ar (1837), 542/3. Nimic mai nostim decît doi hulubași... păreche. alecsandri, t. 340. Am doi copilași nostimi, care nu-mi seamănă nici de frică. id. t. i, 370. Categoriile în care se împart fetele: foarte frumoasă; frumoasă; curățică...; nostimă. i. negruzzi, ap. tdrg. Acum cucoana Mița rîde dulce... Și dumneei e nostimă și cînd nu rîde, darmite cînd rîde dulce. brătescu-voinești, Î. 199. Roza Lang era o femeie nostimă, cu obrajii de păpușă. rebreanu, i. 104. În fața unui băiat nostim, orice cucoană tînără vrea să rămîie numai fermecătoare. id. R. i, 166. ◊ Expr. Nostim și cu picățele v. picățea. 3. (Familiar) Plin de haz, amuzant, spiritual. Își mișcă atunci buzele atît de dulce, atît de nostim, cît gîndește cineva că linge o căpățînă de zahar. kotzebue, u. 4^v/7. Multe istorii de astea mai are coconul Drăgan. Colecția anecdotelor și năbădăilor sale ar forma cîteva volume foarte nostime. heliade, o. ii, 428, cf. i. golescu, c. S-a jucat comedia lui Vodevil care e foarte ghizdavă și nostimă. negruzzi, s. i, 238. Bată-l vîntu’ de baron! Mare ghiduș era și nostim. ALECSANDRI, T. 72, cf. MACEDONSKI, O. IV, 109. Califului i s-a părut foarte nostimă ideea lui Abu-Hasan. caragiale, o. ii, 260. Deodată piatra... se ridică singură și un pui de drac nostim și mititel ieși de sub dînsa. gane, n. iii, 16. Ea rîde și te găsește nostim, vlahuță, d. 110. Sinceritatea și lipsa de diplomație a lui nenea Guță a dat loc la multe scene hazlii. La una din cele mai nostime am fost de față. brătescu-voinești, î. 174. Am să-ți povestesc... o scenă nostimă, c. petrescu, c. v. 249. Știi că ești nostimă, măiculiță? rebreanu, nuv. 6. Rîdeau totuși ca de ceva nostim. sadoveanu, o. ix, 463. ◊ (Adverbial) Vreau să merg în șură, trebuie să fie foarte nostim. călinescu, e. o. i, 115. 4. (Familiar și ironic) Caraghios, ridicul. Ce ți se pare mai nostim: catîrul cu potcoave de aur, or nerodul urcat la măriri? caragiale, o. vii, 175. Dar cînd mai porți și coarne, ce zici, Prutescule... – Cine i le-a pus, bre? – Nostimă întrebare, cine altul decît femeia lui? contemporanul, v₂, 502. Nostimă poezie am fi avut grație tuturor acestor modele! gherea, st. cr. iii, 184. Vedem un om călare pe o trestie... Fiind orașul mic, îndată din mulțime s-a știut cine este acest nostim călăreț. șez. iii, 66. Cu pași de-o nostimă măsură Prin întuneric bîjbîiesc prin casă. bacovia, o. 15. ◊ (Adverbial) Ce nostim ar fi să adorm așa! rebreanu, r. i, 227. Caterinca veche ce plînge nostim. bacovia, o. 215. Florile, fîntîna, stropitoarea. Ce nostim e! SEBASTIAN, T. 366. – pl.: nostimi, -e. – Din ngr. νοοτιμσζ.