NOTORIU, -IE adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți, patent², (rar) notoric, (peiorativ) patentat (3); p. ext. remarcabil, renumit. cf. barcianu, v., alexi, w. Gherasim al Romanului era eterist notoriu. oțetea, t. v. 191. Nu cunoștea o operă notorie dintr-o galerie europeană. călinescu, s. 665, cf. 512. Superioritatea școlii socialiste față de cea burgheză a devenit un fapt notoriu. lupta de clasă, 1961, nr. 6, 75. Și-a început activitatea publicistică notorie relativ tîrziu. V.ROM iunie 1965, 51. – pl.: notorii. – Din fr. notoire, lat. notorius.