NOUĂ num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece. Nouă și cu trei fac doisprezece. ◊ (Adjectival) Se duc pe-aici, la Toroioagă, Nouă mineri c-un compresor. DEȘLIU, M. 21. Cîte fac la un loc: șese bucăți și cu nouă bucăți? – Cincisprezece bucăți, domnule judecător. CREANGĂ, O. A. 268. ◊ (Arătînd un număr mare) De pe deal Se vede peste nouă sate! IOSIF, P. 68. Amîndoi că vom cinsti... Vinișor de nouă ai (= ani), Cum e mai bun pentru trai, Nouă ai și nouă luni, Cum e bun pentru bătrîni. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. Cînd îți intră paraua în mînă, leag-o cu nouă noduri ( = fii econom). Unde sînt nouă frați, Coada să nu-ți bagi (= să nu te bagi undeva nepoftit). ◊ Expr. (Popular și familiar) Patru ochi și nouă minți = (despre știutorii de carte) capabil de a pricepe bine. A avea nouă guri = a fi foarte pretențios. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgîrcit. (Ducă-se, du-te etc. sau te duci etc.) opt (și) cu a brînzei nouă v. brînză. (Peste) nouă mări și nouă țări = foarte departe. Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări. CREANGĂ, P. 207. Vestea frumuseții tale a trecut peste nouă mări și nouă țări. ALECSANDRI, T. I 412. Om ca badea nu se vede... Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina nouă. ▭ La nouă ore bricul Mircea va părăsi portul Sulina, ieșind în larg. BART, S. M. 13. ◊ (Substantivat) Un nouă arab.