NOȚIUNE, noțiuni, s. f. 1. Formă a gîndirii omenești cu ajutorul căreia sînt cunoscute caracterele generale, esențiale ale obiectelor și fenomenelor din natură și societate, obținute prin generalizarea unor fenomene individuale, făcîndu-se abstracție de proprietățile neesențiale sau de momentele întîmplătoare. Cuvînt fără o noțiune corespunzătoare și noțiune fără un cuvînt care s-o numească nu există. IORDAN, L. R. 35. Era ceea ce se numește o problemă – cuvînt și noțiune cu desăvîrșire necunoscute unei muntence. SADOVEANU, B. 63. Esteticii metafizici... au început să speculeze asupra noțiunei abstracte a frumosului. GHEREA, ST. CR. II 26. 2. Cunoștință generală despre valoarea și sensul unui lucru; idee, concepție despre ceva. Noțiunea de libertate a democrației romantice trebuie revizuită și adusă la realități precise și necesare. SADOVEANU, E. 55. N-am pomenit un om care să fi avut mai puțin noțiunea banului ca el. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Nu mai e-n stare să spună ce i-ar plăcea și ce nu să mănînce – noțiunea de plăcere și neplăcere este stinsă. CARAGIALE, O. VII 45. 3. (Numai la pl.) Cunoștințe generale de bază, într-o anumită ramură; principii de bază, elementare; elemente. O carte plăcută, în care formulele... mecanicei și rețetele... medicinei veterinarii sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte. ODOBESCU, S. III 11.