Definiția cu ID-ul 925577:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NUMI, numesc, vb. IV. Tranz. 1. A da un nume, a pune un nume; a denumi. Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108. Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. ♦ Refl. pas. A purta numele de..., a fi denumit..., a se chema. Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44. Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15. 2. A adăuga (la numele cuiva) un epitet, o poreclă, a considera (pe cineva) drept... (dîndu-i calificativul, titlul sau numele de...). De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7. Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141. Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39. ◊ Refl. pas. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Refl. A fi supranumit, a purta un titlu sau un calificativ; a se intitula. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18. 3. A rosti, a menționa, a arăta, a pomeni numele cuiva sau a ceva. Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12. 4. A pune (pe cineva) într-o funcție (v. încadra), a angaja; a da cuiva o însărcinare; a conferi cuiva un grad, un titlu. Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T, I 285. ◊ Refl. pas. (Învechit) Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.