NUMĂRA² vb. I. tranz. 1. (Învechit și regional) A numi¹ (1), a chema. Singură poate să numere într-o clipală tot pre aceiași și priiateni și vrăjmași, AETHIOPICA, 77, cf. CDDE. ◊ refl. Suspinurile-nfocate hrana ei să număra, Lacrămile băutură și alt de prisos era. PANN, E. IV, 44/14, cf. ALR II/836. 2. (Învechit) A citi. De aci numără (cetind n. TEST. 1648, BIBLIA 1688) ghiemonu cartea. COD. VOR. 56/23, cf. ANON. CAR. - prez. ind.: număr. - lat. nominare. cf. număra¹.