NĂBĂDAICĂ, năbădăici, s. f. (Învechit și regional, mai ales la pl.) 1. Spaimă, frică. 2. Furie, mînie. V. năbădăi¹. Ei! apoi să nu te apuce șaptezăci de năbădăici? ALECSANDRI, T. I 113. 3. Epilepsie. Tremura, sărmanu, ca de năbădăici. ALECSANDRI, T. 47. 4. (La sg.) Drac, diavol. Naiba, năbădaica... îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. RUSSO, S. 103. – Pl. și: năbădăice (ALECSANDRI, T. 366). – Variantă: năpădaică (ȘEZ. VII 135) s. f.