Definiția cu ID-ul 923300:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂPUSTI, năpustesc, vb. IV. 1. Refl. A năvăli, a tăbărî, a se repezi cu furie, a da buzna, a se arunca. Izbit parcă și el, a deschis ușa, s-a năpustit în întuneric și s-a dus. SADOVEANU, O. VIII 194. Izbiți de neașteptata arătare a străinilor, [cîinii] se năpustiră în ei. GALACTION, O. I 282. Fata împăratului, îmbărbătată de cal, se năpusti odată într-însul cu sabia goală. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Fig. Deodată vîntul începu să bată mai tare, năpustindu-se nebun în cărbunărie. DUNĂREANU, CH. 206. ♦ Tranz. (Rar) A arunca, a azvîrli violent. Un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. MACEDONSKI, O. I 30. 2. Tranz. A năpădi, a inunda, a acoperi. Zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici. EMINESCU, N. 94. 3. Tranz. (Învechit) A lăsa în părăsire, a abandona. Atunci pricepu dînsul că copila a fugit și în păduri l-a năpustit. ODOBESCU, S. III 206. Toporul l-ai năpustit, Sub lemne ai adormit! ALECSANDRI, P. P. 351. Mihai ocoli cetatea și începu a o bate cu tunurile; dar văzînd că nu o poate dobîndi... o năpusti deocamdată și se întoarse la scaun în București. BĂLCESCU, O. II 44.