NĂPĂSTUIRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei. 1. Asuprire, oprimare; nedreptate. [Mircea Ciobanul] numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. 2. Ponegrire, defăimare, învinuire nedreaptă; calomnie. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire! MACEDONSKI, O. II 134.