NĂRUIT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărîmat, prăbușit, surpat, prăvălit; (despre construcții) ruinat, dărăpănat. Prin șuri, pe sub șopruri, pe prispe năruite, se îngrămădeau strîns unii în alții. CAMILAR, N. I 10. Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Petre privea lung fața năruită a bătrînului boier. REBREANU, R. II 201. Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Infirmi năruiți, otrăviți prin influența corozivă a vitriolului. ALECSANDRI, S. 7.