NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a născoci și rezultatul ei. 1. Imaginare, concepere a ceva nou, care nu exista pînă atunci; (concretizat) lucru inventat, descoperit. Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. 2. Scornire de lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; minciună.