NĂSCOCORÎ, născocorăsc și născocor, vb. IV. Refl. (Învechit și regional) 1. A se răsti. Se auzeau vorbe răzlețe: ce te născocorăști, să fi venit la lucru. V. ROM. martie 1952, 157. 2. A se făli, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri. Și vedeți-l cum să născocoară, Ca cînd ar îmbuca tot plăcinte. BUDAI-DELEANU, Ț. 402.