NĂUCIT, -Ă, năuciți, -te, adj. (Despre oameni) Zăpăcit, amețit, uluit; năuc. Femeia ieși năucită afară și cîteva zile n-a mai dat pe la bancă. AGÎRBICEANU, S. P. 32. În ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo năuciți. REBREANU, R. II 200. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. CARAGIALE, O. II 43.