oțel sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206/24 / Pl: ~e și (4-7) ~uri / E: slv оцѣль] 1 Aliaj de fier, carbon și alte elemente, caracterizat prin rezistență, duritate, fiabilitate și elasticitate, folosit pe scară largă în industrie. 2-4 (Îla) De ~ Asemenea oțelului (1) (ca tărie), (rezistență sau) culoare. 5 (Pop; îe) A-i tăia gura în fier și în ~ A vorbi mult și fără rost. 6 (Lpl) Diverse aliaje de oțel (1). 7 (Lpl) Obiecte fabricate din oțel (1). 8 (Rar; lpl) Ținte cu floarea lată și strălucitoare. 9 (Reg; lpl) Amnar. 10 (Înv; lpl) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. 11 (Înv; îe) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în ~ele puștii A sta în bătaia puștii. 12-13 (Pop; îe) A fi iute (sau slab) de ~e A fi (iute sau) slab din fire. 14 (Pex) Armă.