O, ich möchte den Ozean vergiften! (germ. „O, aș vrea să otrăvesc oceanul!”) – Schiller, Hoții (act. I, sc. 2). Îndurerat de vestea că nu va fi iertat și reprimit în casa părintească, Karl Moor, spre a se răzbuna pe oamenii care-i refuză omenia, acceptă să devină căpetenia unei bande de tîlhari și spune acoliților săi: „Aș fi în stare să otrăvesc întreg oceanul, pentru ca moartea să poată fi sorbită din toate izvoarele!” Fraza se folosește de către o persoană aflată în culmea desperării. LIT. Oile lui Panurge, după expresia franceză les moutons de Panurge, au intrat în mai toate limbile din episodul foarte cunoscut al romanului lui Rabelais: Pantagruel. În capitolul VI din cartea a patra a acestui roman, Panurge, unul dintre personajele principale, mînios pe oierul Dindenault, jură să se răzbune: cumpără de la el o oaie și o zvîrle în mare. De îndată, celelalte oi se precipită în valuri și se îneacă toate. Uneori ne referim la „oile lui Panurge” în general, pentru a ironiza spiritul de imitație, dar de obicei ilustrăm un anumit caz, cum procedează Sainte Beuve: „Criticii din zilele noastre sînt mai mult sau mai puțin ca oile lui Panurge”. Deci, o expresie pentru moda imitației fără discernământ. (Horațiu, în Epistole (c. I, ep. 19, v. 19), îi asemuia tot cu o turmă servilă: O, imitatores, pecus servum!). Anton Pann folosește aceeași comparație: „Omul este ca oaia, lesne se ia unul după altul”. LIT.