OBIECT s. n. (< lat. obiectum, cf. fr. objet, germ. Objekt): conținut situat în afara eului, asupra căruia se îndreaptă gândirea sau cunoașterea umană. ◊ ~ direct: complement direct (v.). ◊ ~ indirect: complement indirect (v.). ◊ ~ gramatical: o. denumit de un substantiv, indiferent de conținutul lui (ființă, lucru, fenomen etc.). În acest sens spunem despre substantiv că este parte de vorbire care denumește „o. gramaticale” (adică ființe, lucruri, fenomene etc. privite din punct de vedere gramatical). ◊ ~ posedat: o. care este în posesia cuiva, care este stăpânit de cineva (sintagmă care reprezintă una din referințele de conținut ale pronumelui posesiv).