oblic, ~ă [At: AMFILOHIE, E. 140/15 / V: (îvr) ~cfă / Pl: ~ici, ~ice / E: lat obliquus, fr oblique] 1 a Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan. 2 a (D. cilindri și prisme) Care are generatoarele, respectiv muchiile, înclinate față de bază. 3 a (D. conuri și piramide) Cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. 4 a (D. ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple Si: codat. 5 a (Fig; d. priviri) Bănuitor. 6 a (Fig; d. priviri) Pieziș. 7 a (Grm; îs) Caz ~ Nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, în afară de nominativ și vocativ. 8 sf (Gmt) Dreaptă care face un unghi diferit de 0° sau de 90° față de altă dreaptă sau de alt unghi.