OBOI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat, în formă de tub cu ancie dublă, construit din lemn (de abanos sau de cedru), cu găuri și clape, folosit mai ales în orchestră; are o sonoritate potrivită pentru a crea o atmosferă pastorală melancolică. Alăturea ursuz platanul mîncat și găurit de ploi Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. ANGHEL-IOSIF, C. M. N 37. O instrumentație bizară din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul. HOGAȘ, M. N. 86.