OBRĂZAR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sîrmă sau sac de pînză cu care stuparul își ferește fața de înțepăturile albinelor. Rar pune obrăzar, după cît spune maica Evlampia. Nu se teme de muște. SADOVEANU, P. M. 60 ♦ Cască metalică cu care se acoperă fața, pentru a o proteja (în lupte, în probele sportive de sabie și floretă etc.). (Cu pronunțare regională) Scoate sfînta Duminecă obrăzariul și sabia... dîndu-le lui Harap-Alb. CREANGĂ, P. 224. ♦ (Regional) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (p. ext. trupul) mortului. 2. Mască. Un obrăzar de ceară părea că poartă el, Atît de albă fața-i ș-atît de nemișcată. EMINESCU, O. I 96.