OBVERSIUNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion.

obversiune sf [At: DN³ / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr obversion] (Log) Operație logică cu ajutorul căreia o judecată afirmativă se transformă într-una negativă sau invers, sensul judecății rămânând însă același.

OBVERSIUNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o judecată, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă judecată echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion.

OBVERSIUNE s.f. (Log.) Operație logică cu ajutorul căreia o judecată afirmativă se transformă într-una negativă sau invers, sensul judecății rămînînd însă același. [< fr. obversion, cf. lat. obvertere – a întoarce].

OBVERSIUNE s. f. (log.) operație logică prin care se transformă o judecată afirmativă într-una negativă sau invers, sensul judecății rămânând același. (< fr. obversion)

obversiune (rar) (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. obversiunii; pl. obversiuni

obversiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiunii; pl. obversiuni

obversiune s. f. versiune