*obĭéct n., pl. e (mlat. objectum, s. n. d. objicere, ob-jectum, a arunca înainte. V. abject, pro- și sub-ĭéct, trec). Lucru, ceĭa ce se vede saŭ se simte: pe masă eraŭ măĭ multe obĭecte, acolo nu eraŭ nicĭ obĭectele de prima necesitate. Fig. Ceĭa ce preocupă spiritu, scop, materie de lucrat, de studiat: medicina e obĭectu studiilor luĭ, obĭectu medicineĭ e conservarea sănătățiĭ. Subĭect, cauză: acest om e un obĭect de rîs, e obĭectu invidiiĭ lor. Fil. Ceĭa ce e afară din suflet (în opoz. cu subĭect). Gram. Complement drept, cuvînt la acuzativ (în opoz. cu subĭect).