OCA (pl. -cale), †Mold. Trans. OCĂ (pl. -ci, ‡-ce), Băn. OCĂ (pl. oche) sf. 1 Veche măsură de greutate (= 400 dramuri – 1 kgr., 272) și de capacitate (= a zecea parte dintr’o vadră – 1 litru, 520, în Muntenia; 1 l., 288, în Moldova); pl. ocale se întrebuințează numai cînd e vorba de înseși măsurile sau greutățile cu care se măsoară sau se cîntărește; altminteri se întrebuințează la pl. oca: cinci ocale însemnează cinci măsuri sau greutăți de cîte o oca; dar se va zice: cinci oca de făină, de vin, etc.; a vinde cu ocaua; zece bani ocaua de vin; ocaua lui Cuza; cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier (ISP.); aveam acum, la începutul postului... cîteva ocă de pește sărat (CRG.); cîte trei patru oci de canură torceam pe zi (CRG.); bețivului și dracu-i iese cu oca’nainte (ALECS.); scorpia... îi dede buzduganul său cel de 99 de oche de fier (CAT.); 👉 DARA ¶ 2 ~ mică, măsură falsă (mai mică decît cea reglementară), cîntar fals: pe măcelari și pe brutari, cînd îi prindea cu ocaua mică, îi tintuia d’o ureche în mijlocul tîrgului (I.-GH.); de aci, Ⓕ a prinde cu ocaua (Mold. cu oca) mică, a prinde asupra faptului, a prinde cu mîna’n sac: de cînd îi pasc eu, că doar i-oiu prinde cu oca mică și să-i trintesc la dubă (ALECS.) [tc. o k à].