OCAZIE, ocazii, s. f. Împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvîrșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. V. circumstanță. Crezu că e cea mai bună ocazie să vorbească de el. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. Sint sigur că oștirea romînă... în orice ocazie ar da un exemplu de curaj. BOLINTINEANU, O. 427. Revolta aștepta numai o ocazie ca să izbucnească. BĂLCESCU, O. I 19. ◊ Loc. adj. De ocazie = a) potrivit numai pentru o anumită împrejurare; nefiresc, artificial, de circumstanță. Nu voia să puie în romanul lui țărani de ocazie și de teatru. VLAHUȚĂ, O. A. III 57; b) care se vinde (sau se cumpără) din întîmplare, de obicei în mod avantajos. Bicicletă de ocazie. ◊ Expr. La (o) ocazie (sau la ocazii) = cu prilejul unor evenimente deosebite (în special al unor festivități). Cîntat-am, la ocazii, așa precum se cîntă. MACEDONSKI, O. I 44. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. A da ocazie la (sau învechit de)... = a provoca, a prilejui. Aceste primblări... da ocazie de multe bănuiele. NEGRUZZI, S. I 107. – Variantă: (învechit) ocaziune (ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11, ODOBESCU, S. III 11, GHICA, A. 766, ȘEZ. I 282) s. f.