ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary încrucișat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură. Săs. okelîr, indicat ca etimon al rom. (Drăganu, Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s. m. (persoană care poartă ochelari); ochelariță (var. chelărea), s. f. (plantă, Biscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale.