OCOLI vb. IV. I. Tranz. 1. (Învechit și popular, adesea însoțit de determinări introduse prin prepoziția „cu”) A limita de jur împrejur; a împrejmui ceva cu gard, cu zid etc.; a îngrădi. Marea care ocoleaște, încungiură toată lumea. st. lex. 170/1. Am ocolit marea cu porți, cînd să vărsa afară. micu, ap. gcr ii, 158/16. Au ocolit oastea cu șanț. șincai, hr. ii, 41/30. Au început a-și încungiura sau ocoli bisericile sale cu ziduri. id. ib. 147/31. Au ocolit locul acela de lăcuință... cu gard bun. drăghici, r. 52/24. În pustiiul acest de munți ocolit Gîndul meu zburînd colindă. conachi, p. 212. Feodală cetățuie... de turnuri ocolită. alexandrescu, m. 20. Ion Vodă ocoli cu șanțuri platoul muntelui. hasdeu, i. v. 159. Ajunse la o grădină ocolită numai de trandafiri. ispirescu, l. 125. Își avea palatele... pe o măgură mare, ocolită cu pîraie. odobescu, s. iii, 176. O lespede ocolită cu merișor. delavrancea, ap. tdrg. ◊ Fig. Lumina și puterile omului sînt ocolite, de hotare mărginite. marcovici, d. 410/11. ◊ Absol. (Învechit) Făcîndu-ș mic bordeiaș... și ocolind cu gărduț, ședea ocolea. dosoftei, v. s. ianuarie 17^v/27. ♦ (Învechit) A înconjura, a încinge. Ocoli [biserica] cu un brîu dă piiatră înpletit în trei vițe, și cioplit cu flori și poleit. (a. 1654). gcr i, 172/26. 2. (Învechit și regional) A înconjura (pe cineva sau ceva) din toate părțile, a împresura; p. ext. (învechit) a încercui, a asedia. Pizmașii... Mă ocoliră de mă vineadză. dosoftei, ps. 47/17. Aceștia au ocolit cetatea asupra ta. biblia (1688), 181¹/45. Le-au ieșit înainte turcii..., i-au ocolit de toate părțile și le-au dat război foarte tare. ist. Ț. r. 112. Gheneralul... i-au ocolit la mijloc. n. costin, let. ii, 68/7. Stringînd oaste... au mers de au ocolit cetatea. id. ib. 101/19. Au mers asupra lor... și ocolind Ierusalimul și cetatea o au sfărîmat. spătarul milescu, let.² i, 95. Însă așa ocoliți aflîndu-se și dă toate părțile stenahorisiți... nu au contenit dîn foc nicidăcum. r. greceanu, c. m. ii, 185. Au mers asupra Temișoarei de o au ocolit (începutul sec. XVIII). mag. ist. ii, 327/8. Aducîndu-se toate oșțile în 18 iunie au ocolit Buda. șincai, hr. iii, 140/37. Bogatul în trufie, De-a lui închinători fățarnici ocolit. donici, f. ii, 52/1. Țeara era ocolită de vrăjmași. bălcescu, m. v. 420. Năvăli O ceată numeroasă, pe rege-l ocoli. macedonski, o. ii, 249. Ocolitu-s de dușmani, Ca rîul de bolovani. reteganul, tr. 24. Iată potera sosea, Și casa mi-o ocolea. balade, ii, 322, cf. i, 308. ◊ Fig. Cu dorori iadul... mă ocoleaște. dosoftei, ps. 49/17. 3. (Învechit și regional) A apăra, a ocroti. Așa fieșcare după a sa avere și agoniseală răspunde și dreptul împăratului; iar nu cel mare și bogat nimic, căci îl ocolește puterea, și cel mic și sărac să dea tot. golescu, î. 23. De toată asapreala... ocolește [dobitoacele]. teodorescu, p. p. 384. Loc în rai tu, tată, n-ai... Mulți bogați ocolit-ai, Mulți săraci sărăcit-ai. alexici,l. p. 139. ♦ (Regional) A răsfăța. Cf. Mat. dialect, i, 232. II. 1. Tranz. A merge de jur împrejurul cuiva sau a ceva; a străbate o distanță făcînd un înconjur. Cf. anon. car. Maiorul... ocolește poziția și sosește în momentul cel mai critic. maiorescu, d. ii, 113. Ocolesc stejarul mare Pîn’ din el o-mpărăteasă iese albă, zîmbitoare. eminescu, o. iv, 128. A ocolit binișor pe după laviță și aplecîndu-se i s-a arătat ochi în ochi. caragiale, o. ii, 275. Ocolește în vîrful picioarelor casa. brătescu-voinești, î. 28. [Gîndăcelul] mișca piciorușele fragede și ocolea, pe de margini, frunzișoara care-l adăpostise. gîrleanu, l. 11. Ocoli mașina pe la spate. rebreanu, r. i, 154. Voia să ocolim pe altă stradă, ca să nu dea pe la casa care a fost a noastră. c. petrescu, 1. II, 239. Ocoleam curtea în galop, cuprins de ardoarea isprăvilor. brăescu, a. 101. Jupîneasa răcnea, curtenii alergau toți și cînd m-a ocolit, a început să mă lovească. vissarion, b. 284. Ocoliră pe la biserică. camilar, n. i, 68. Umblînd ziua toată, Ocolit-a locul roată. teodorescu, p. p. 170. Ocolește cu el casa de trei ori. șez. iv, 22. Pe jos că mergea... Zidul ocolea, Zidul că-mi privea. balade iii, 18. Nuia încovoiată, Ocolii lumea toată (Gîndul). gorovei, c. 170. ◊ Intranz. Ocoliră împrejurul prăpastiei. ispirescu, l. 83. Zburătoarele... zburau cu zgomot mare de aripi din ghioluri și ocoleau în curbe grațioase pe deasupra noastră. sadoveanu, e. 178. Patru cai slăbuți, dar osoși, ocoleau legați de aceeași funie, într-un joc care lui Ladima i se păru cumplit. camil petrescu, n. 89. ♦ (Rar) refl. pas. A fi purtat de jur împrejur. Se ocoli crucea împrejurul bisericii. delavrancea, ap. cade. 2. Intranz. Fig. (Adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „cu”) A spune ceva cu înconjur, a divaga. Ce mai mult... cu voroava să ocolesc? cantemir, ap. tdrg. Ca să nu mai ocolim, ți-oi spune românește pe șleau. jipescu, ap. cade. Deivos îi spuse, ocolind cu teamă parcă, despre ce e vorba. camil petrescu, o. iii, 159. Moșul ocolea cu povestirea. jarnîk-bîrseanu, ap. tdrg. 3. Intranz. (Subiectul este „drumul”, „rîul” etc.) A coti. Drumul ocolește-n larg ca să facă urcușul lin. vlahuțâ, r. p. 73. Unde Oltu ocolește Voinic calu-și potcovește. bibicescu, r. r. 164. 4. Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, făcînd un ocol (II 1); a evita să treci pe undeva. Cine va ocoli locul acela, unde să cade să plătească vamă... tot negoțul... să-și piiardză. prav. 46. Fuge apa pre departe ocolind copaciul. dosoftei, v. s. noiembrie 132^v/8. Dobitocul în groapa care o dată cade, altădată pe acolea trecînd, pe departe o ocolește. cantemir, ap. tdrg. Oamenii sînt ca păsările; pe cît un arbore este înflorit, ele îl vizitează; iar cînd frunza și floarea se usucă, ele zboară și-l ocolesc. bolintineanu, o. 380. Să nu ocolești, nici deal, nici vale. delavrancea, a. 98, cf. bart, s. m. 42. Ocoleau băltoacele înghețate, să nu lunece. stancu, r. a. iv, 55. Ieșiră pe poartă și ocolind livada se-ndreptară spre celălalt pătrat. călinescu, e. o. i, 117. Cînd să iasă din Bădeni, în lumina farurilor, le apăru o căruță, pe care Bunea o ocoli cu îndemînare la numai o palmă de roți. mihale, o. 524. Cine iubește și lasă Crească-i mărăcini în casă, Să nu-i poată ocoli. reteganul, tr. 146. ♦ A evita să întîlnești pe cineva sau ceva sau să vorbești despre cineva sau ceva. Vezi pe unul ce-n mărire Era groază celor mici, Azi căzut din fericire, Ocolit și de amici. pann, p. v. iii, 152/20. Nu putea a crede Că buna sa rudă să-l fi ocolit. alexandrescu, m. 355. Divina fiică, care-Adevărul se numește, Care puțini o adoară, mulțimea o ocolește. eminescu, o. iv, 15. Cîte nu fac oamenii ocolind de a-și spune ceea ce fac. delavrancea, ap. tdrg. Părinții-n drum mă ocolesc Și m-au gonit din casa lor. coșbuc, p. i, 283. Îi era rușine că nu poate plînge și ocolea privirile oamenilor. rebreanu, nuv. 52. Oricît o insista el, ocolește deocamdată chestia nunții. camil petrescu, t. ii, 48. Înțelegeam întrucîtva de ce amîndouă femeile ocoleau într-una chestia cea mai de samă pentru care se întîlniseră. sadoveanu, o. vii, 321. Dacă ar fi încercat să le arate că lucrurile nu stau chiar așa, ei s-ar fi supărat, ba chiar l-ar fi ocolit. preda, d. 69. Busuioc calea i-o ție, Trandafir să-l ocolească Și la min’să nimerească. pompiliu, b. 26. ◊ Intranz. Fug toți dă ei, ocolind, Cînd îi văd la dînși vi[i]nd. mumuleanu, ap. gce ii, 251/15. ◊ Fig. Ace[a]sta molimă ocolește pă lăcuitorii cei negri; nici un negru pînă acum nu s-au bolnăvit de holeră. cr (1832), 256/40. ♦ A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. Numele proprii sînt în mare parte impuse poetului; nu le poate nici ocoli, nici schimba. maiorescu, c. i, 101. Mai ocolește borcanul cu miere! Mat. dialect, i, 232. 5. Tranz. (Popular, de obicei cu complementul „lume”, „pămînt”, „țară”) A cutreiera, a colinda. Credincioșii lui ocoliră toată împărăția. ispirescu, l. 184; Și eu aș vrea să ocolesc pămîntul, să văd lume, popoare, nații străine. bassarabescu, s. n. 154. Pînă acasă drumul ni s-a părut lung. Am ocolit parcă străzi încîlcite și lungi, necunoscute mie. sahia, n. 55. Lumea-n-treagă ocolii, Ce căutai, nu găsii. alecsandri, p. p. 288. M-ai scăldat, în apă de vineri sara, Să ocol lumea și țara. hodoș, p. p. 204. Țările le-am ocolit. bibicescu, p. p. 117. Pentru ochi ca murile, Ocolii pădurile. șez. vi, 125. ◊ Intranz. Eu de multă vreme ocolesc prin lume a găsi un om așa. gorjan, h. iv, 165/9. Ocolea așa, de bună voie, umblînd după turmele ciobanilor. sadoveanu, o. x, 545. Cuhjurai țările, toate... Ori pe unde-am ocolit, Odihnă n-am dobîndit! jarnîk-bîrseanu, d. 191. – prez. ind.: ocolesc și (regional) ocol (alr i 1996/18, 45, 69, accentuat și ocol alr ii/157). – Și: ocăli (alr i 1996/122, 131, 156, 170, 684, 984, 986, alr ii 3 077/172, a ii 6, 7), acoli (alr i 1996/35, 200, alr ii 3713/27) vb. IV. – v. ocol.