OCROTI, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja, a ajuta, a sprijini. Statul ocrotește căsătoria și familia și apără interesele mamei și copilului. CONST. R.P.R. 39. Unul dintre pedagogi mă ocrotea. GALACTION, O. I 14. Ocrotea pe toți copiii sărmani. ISPIRESCU, L. 269. ◊ (Poetic) Veniseră nouri asupra lunii, ocrotindu-i. SADOVEANU, N. P. 20. În lungul cîmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pîlc de sălcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor dezlipite, un izvor din care și ele își sug viața. GÎRLEANU, L. 20. ◊ Refl. (Învechit) A se apăra. După ce se ocroti un minut cu sabia sa, Micu plin de răni fu prins viu. BĂLCESCU, O. II 256.