OCROTITOR, -OARE, ocrotitori, -oare, adj. Care apără, protejează, ajută. V. apărător, protector, sprijinitor. Sălbăticiunea năvăli speriată pe plai, din adăpostul ocrotitor al desișului de ramuri spinoase și negre. DUMITRIU, N. 148. Învăluindu-l apoi cu o privire ocrotitoare, și-a dres glasul. C. PETRESCU, A. R. 25. Mihai... în timpuri de pace era ca un înger ocrotitor. ISPIRESCU, M. V. 45. ◊ (Adverbial) Ei, bravo, Marioară – făcu tînărul, ocrotitor. REBREANU, R. I 92. ◊ (Substantivat) Păcat că nu mai era secretarul acolo, fiindcă ai fi avut în el un prieten mai vîrstnic și un ocrotitor. PAS, Z. I 304. Împăratul... invoacă pe ocrotitorul familiei sale, pe Ercul. ODOBESCU, S. III 75.