OFICIU s. n. 1. Îndatorire specială; funcție, slujbă. La înceaperea lunii aceștiia schimba ei ofichiile și împărțiia dregătoriile (a. 1779). bv ii, 234. La acest ofițiu se pun de-a pururea oameni împodobiți cu procopseală. văcărescul, ist. 246. Cîți însă vor rămînea în ofichion alu lor (a. 1798). ap. găldi, m. phan. 215. După slujba și vrednicia lui, să-l suie la treaptă măi mare de ofichie. dionisie, c. 180. Să se strice veniturile tuturor oficiurilor (a. 1827). uricariul, vii, 97. Mi s-au încredințat de către voi ofiția seau slujba celei mai înalte dregătorii. ar (1829), 128 ²/34. Oficii și dregătorii civile. genilie, g. 139/20. Ar fi putut face... officiul sufflorului. HELIADE, D. J. 5/11, cf. STAMATI, D. Preferînd oficiul de translator, se mută la Sibiu. BARIȚIU, P. a. II, 656, cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W., severin, s. 84. Cîțiva mușterii cu turban, gravi și domoli, sorb ciudata licoare ca și cum ar îndeplini un oficiu. sadoveanu, o. x, 402. Lichidatorii numiți... îndeplinesc un oficiu public obligator. leg. ec. pl. 224. ◊ loc. adj. și adv. Din oficiu = în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate, pe baza unei astfel de dispoziții, (în mod) oficial (1). Consiliul familiei se va aduna... din oficiu, prin îngrijirea judecătoriei competinte. hamangiu, c. c. 92. Consiliul de război, după pledoria fără convingere a unui apărător din oficiu, îl condamna la cîteva luni închisoare. brăescu, a. 220. Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr? sahia, n. 83. Înstrăinările... sînt nule de drept, nulitatea fiind de ordine publică și putînd fi invocată din oficiu și de oricine. leg. ec. pl. 38. ♦ (Despre aparate, piese etc.) Rol, funcție. Asemenea fusuri aparțin ambelor categorii, făcînd oficiu și de fus propriu zis și de pivot. soare, maș. 69. ♦ Însărcinare dată cuiva, sarcină, misiune. Poate trebuiau să se despartă după ce el își îndeplinește oficiul. sadoveanu, o. ix, 101. ◊ (Învechit, în sintagma) Sfîntul oficiu = tribunalul inchiziției. Divanul sfîntului ofițiu iaste alcătuit de doi cercători și un fiscal. ist. am. 7^r/2. Ieri însă, cînd sanctitatea voastră mă amenința cu focul sfîntului oficiu, erați teribil. filimon, o. i, 317, cf. ȘĂINEANU, SCRIBAN, D. 2. (Învechit) Ordonanță, decizie, decret domnesc. Domnul gheneral... au adresuit... următoarele două ofiții (predlojenii) cătră divanul obștesc. ar (1829), 41²5. Îmfățoșîndu-să... cu ofițul (predlojenia) ex[celenței] sale plenipotențiarului. ib. (1830), 171¹/5. Cu ofiția de subt no 706 s-au încheiet. buletin, f. (1833), 1¹18, cf. 57¹/7. Au niște cuvinte, niște vorbe franțuzești, Otnoșănii, ofis, dele, de nu le mâi isprăvești. facca, în pr. dram. 105, cf. doc. ec. 547. O colecție a ofisurilor sale din ramul judecătoresc kogălniceanu, s. 204. Ofițul măriei sale... coprinde, între altele, ca... buletin, g. (1844), 1¹/5, cf. 621/1, uricariul, iii 254. Ofisul măriei sale rămîne strălucit într-o pomenire. russo, s. 154. Ghica slobozi cîteva ofisuri în contra proprietarilo. bolliac, ap. ddrf. Un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare. alexanDRESCU, O. I, 266, cf. GHEȚIE, R. m., BARCIANU, brăescu, m. 69. Se luă și un ofis cu semnătura lui vodă. camil petrescu, o. ii, 18, cf. 242. 3. Serviciu al unei administrații sau al unei instituții; biroul unde este instalat serviciul. A simțit îndată la cîteva zile imperioasa necesitate de a întreprinde călătorii prin țeară, spre a studia pe oameni și a vizita oficiile statului. barițiu, p. a. ii, 728. Instituțiunile și oficiile publice. sbiera, f. s. 213. Moșneagul... se codește și nu pleacă, pînă nu închidem oficiul. păun-pincio, p. 97, cf. șăineanu. Pe străzi, în oficii, în cafenele și restaurante aproape n-am văzut uniforme militare. sadoveanu, o. ix, 264. Registrul... păstrat de oficiul juridic C.F.R. leg. ec. pl. 104. Lingă oficiu a început Să se înalțe o nouă construcție. scînteia, 1953, nr. 2828. Oficiu poștal. Oficiu juridic. Oficiu de stare civilă. 4. (La pl.) Ajutor, serviciu. Recurg la . oficiile tale. ◊ expr. (după fr. bons offices) Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. S-a hotărît să recurgă la bunele oficii ale Engliterei. ghica, ap. cade. Pentru rezolvarea chestiunilor în suspensie, între Poartă și Ipsilanti, Strogonof își oferă bunele sale oficii. oțetea, t. v. 208. Acest ofițer superior a recurs la bunele oficii ale unor oameni. contemp. 1950, nr. 178, 8/1. 5. (Mai ales determinat prin „divin”) Slujbă bisericească, serviciu religios. Puse pe pacient în sarcofagiu și ordonă călugărilor să înceapă oficiul morților. filimon, o. i, 334, cf. șăineanu, scriban, d., pușcariu, l. r. i, 393. 6. (Rar) Încăpere (mică) lîngă sufragerie, unde se depozitează tacîmuri, mîncăruri etc. O altă ușă în stînga... duce spre o altă încăpere (bucătărie, oficiu). sebastian, t. 256. – pl.: oficii. – Și: (învechit) ofichie, oficie (scriban, d.), ofiție s. f.; ofichion, ofis (accentuat, rar, ofis cihac, ii, 679, pl. ofisuri și ofise tdrg), ofiț, ofițiu, ofici (valian, v.) s. n. – Din ngr. δφφιωογ, lat. officium, -ii, germ. Offizium, fr. Office.