OFTICĂ s. f. 1. (Popular) Tuberculoză pulmonară; ftizie. Măcar că să nevoiaște un cap cu 3 coroane coronat a tămădui această oftică, dară doftoriile nu i să află. fn 122. Bolnavă de oftigă. cantemir, s. m. 13/22, cf. piscupescu, o. 213/17. Cel mijlociu, ...bînd odată apă pe osteneală, au căpătat oftică. drăghici, r. 3/14. Actorii căpătau junghiuri, junghiurile aduceau oftica. negruzzi, s. i, 345. Singurul semn că băuse era că paloarea sa obicinuită se colora cu-n gingaș rosa – ca acel al ofticei. eminescu, g. p. 46. Așa este, a murit... de oftică, din cauza ei. gane, n. iii, 79. Iar alții, în credința că ortu l-am dat popii Din oftică sau tifos, batistele scoteau. macedonski, o. i, 45, cf. ddrf, șăineanu, damé, t. 44 [bis], n. leon, Med. 139, alexi, w., bianu, d. s. S-a ofilit astfel și s-a stins de oftigă. sadoveanu, o. xi, 455. Era văduvă de trei ani, că-i murise bărbatul de oftică. camil petrescu, o. i, 89. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. stancu, d. 281, cf. h ii 122, 155. Căpățina de porumbel nu se mănîncă, căci e rău de oftică. șez. vi, 36. ◊ Fig. Desagii mei se lecuiseră pe deplin de oftiga de care zăcuseră, și-și recăpătaseră din nou vechea și îmbelșugata lor rotunzime. hogaș, m. n. 154. ♦ Fig. Pacoste, nenorocire, necaz. cf. ciaușanu, gl. ◊ Expr. (Familiar) A avea oftică (pe cineva) = a-i fi necaz (pe cineva), a nu-l putea suferi. A-i fi oftică (de cineva sau de ceva) sau a-i face (cuiva) oftică = a-i face cuiva (în) ciudă, a face să-i fie necaz. 2. (Regional) Numele mai multor boli pulmonare la animale, mai ales la cai.V. astmă, suspin, tignafes. cf. hv 473, alr i 1657/387, 518, 532. – Accentuat și: oftică (klein, d. 6, 7, 30, alrm i/i h 168). – Și: (Mold.) oftigă (accentuat și oftigă alr i/i h 122), (învechit) ohtică (descr. ape, 158/13, tdrg, cade), (regional) optică (a ii 9), (Olt.) osfică (cade, scriban, d., CANDREA, f. 220, h v 19, ȘEZ. IV, 29, ALR l/l h 122/842, accentuat și osfică arh, Olt. xxi, 271, alr i/i h 122/810) s. f. – Din ngr. δχτικαζ.