OGOI vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli. A: Măguli firea-mpăratului . . . de-l bucură și-i ogoi gîndul. DOSOFTEI, VS. Calul de sărituri și de azvîrlituri nu s-au ogoit pînă nu l-au aruncat de pre sine gios. CANTEMIR, HR. C: Răul ce nu-l poți ogoi plinu-i de veninul morției. N. TEST. (1648). Pre elu ierosalimleanii lu batea și lu izbiia totdeauna cum să să ogoiască să tacă. C 1692, 513^r. Ogoiĕsku-mĕ. Conquiesco. AC, 357. Etimologie: cf. sl. goj „pace, Înțelegere”. Vezi și ogoială, ogoitură. Cf. a l i n t a.