Definiția cu ID-ul 504124:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ogor (ogoare), s. n. – 1. Țarină, țelină. pîrloagă. – 2. Pămînt cultivabil, arătură. Sl., cf. bg., sb. ugar (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Conev 71), pol. ugór, din sl. ogoreti „a arde (pădurea pentru a obține teren cultivabil)”. – Der. ogorî, vb. (a face ogor).