ogorî, vb. tranz. – A săpa porumbul, cu sensul de a prăși: „ogorâm mălaiu”, „săpăm mălaiu dintâie”: „Eu îs fecior de român / Și la sapă și la fân; / La fân și la ogorât / Și la fete de ibdit” (Ștețco 1990: 350; Borșa). Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa (ALR 1956: 100). – Din ogor (< srb. ugar).