OMOGENITATE s. f. Însușirea de a fi omogen. cf. negulici. Neobicinuința pe atuncea a crăiilor de a amesteca neamurile și a constitua omojeneitatea țărilor... întăresc dialectul. Russo, s. 71, cf. barasch, b. 39, ȘĂineanu, barcianu, alexi , w. Nemulțumirea... nu crește proporțional cu distanța și eterogeneitatea, ci cu apropierea și omogeneitatea. lovinescu, c. v, 79, cf. pușcariu, l. r. i, 364, scriban, d. Societățile acestea sînt de o perfectă omogeneitate, iar nimeni nu e mai total socializat ca primitivul. ralea, s. t. III, 106. Omogeneitatea morfologică de o parte și de alta a fluviului izbește pe cercetător. probl. geogr. I, 118. Echipa... dovedește totodată o omogenitate perfectă. scînteia, 1960, nr. 4 848. ♦ Însușire a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. Cf. dt, dm ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. Gradul unui polinom omogen poartă numele de grad de omogeneitate. culianu, a. 6, cf. dt, dm. – Și: omogeneitate, (învechit, după fr.) omojeneitate, (învechit) homogeneitate (marin, pr. I, XII/14), omoghenitate (episcupescu, practica, 406/29) s. f. – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas.